- BEI pregătește un program în valoare de 4 miliarde EUR pentru a sprijini statele membre ale UE care găzduiesc refugiați de război ucraineni și pentru a dezvolta infrastructura socială vitală, ca parte a Pachetului BEI de solidaritate cu Ucraina.
- Noul program BEI va oferi finanțare pe termen lung și asistență tehnică pentru comunitățile locale care primesc refugiați de război ucraineni.
- Banca UE a pus deja la dispoziție 668 milioane EUR guvernului ucrainean pentru nevoile urgente de lichiditate.
- BEI a promis sprijinul pentru refugiați la „Stand Up for Ukraine”, un eveniment global de strângere de fonduri în sprijinul victimelor agresiunii ruse.
Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Uniunii Europene, a anunțat un program în valoare de 4 miliarde EUR pentru 2022 și 2023, care să ajute orașele și regiunile din statele membre ale UE să răspundă nevoilor urgente de investiții și să facă față provocărilor de a primi și integra refugiații de război din Ucraina.
Noul program BEI, care așteaptă aprobarea Consiliului de administrație al BEI, are ca scop să finanțeze dezvoltarea infrastructurii sociale cheie pentru oferirea de servicii publice refugiaților, inclusiv locuințe, școli, spitale și grădinițe. Sprijinul financiar va fi completat cu sprijin consultativ, respectiv asistență tehnică gratuită acordată autorităților locale din statele membre ale UE pentru evaluarea rapidă a nevoilor locale și planificarea, prioritizarea și pregătirea investițiilor aferente.
Consiliul BEI a aprobat deja Pachetul BEI de solidaritate cu Ucraina pe 4 martie 2022. În cadrul acestui pachet, între 8 și 25 martie, Banca UE a pus la dispoziție 668 milioane EUR ca sprijin urgent sub formă de lichidități pentru guvernul Ucrainei. În plus, BEI intenționează să ofere finanțare suplimentară pentru a ajuta guvernul Ucrainei să ofere în continuare servicii publice esențiale cetățenilor rămași în Ucraina. Conform discuției dintre președintele BEI, Werner Hoyer, și primul-ministru al Ucrainei, Denys Shmyhal, aceste fonduri sunt dedicate sprijinirii proiectelor de transport, energie, dezvoltare urbană și digitalizare și fac parte din Pachetul de solidaritate cu Ucraina, pregătit în cooperare cu Comisia Europeană.
BEI va continua să exploreze posibilități de a ajuta Ucraina și refugiații ucraineni împreună cu Comisia Europeană, în special prin componenta de investiții și competențe sociale din cadrul programului recent înființat InvestEU.
Președintele BEI, Werner Hoyer, a declarat: „Suntem devastați de distrugerile cumplite provocate Ucrainei și poporului său și de faptul că milioane de oameni fug din țara lor în căutarea păcii și securității. Oroarea la care suntem martori ne întărește hotărârea de a acționa. Cu Pachetul inițial de solidaritate cu Ucraina și cu noul program, în valoare de 4 miliarde EUR, pentru statele membre ale UE, vom sprijini Ucraina și vom ajuta comunitățile care primesc refugiați, pentru ca acestea să le ofere facilități sociale vitale: locuințe, școli, spitale. Sunt profund recunoscător președintei Ursula von der Leyen și primului-ministru Justin Trudeau pentru leadershipul lor și pentru mobilizarea comunității internaționale în sprijinul Ucrainei. Lumea trebuie să se ridice la înălțimea curajului și rezilienței exemplare ale poporului ucrainean și să îl ajute pe acesta și pe cei care îl sprijină.”
BEI a promis ajutor la „Stand Up For Ukraine”, un eveniment global de strângere de fonduri pentru refugiați și pentru oameni strămutați intern în Ucraina, lansat de Comisia Europeană, guvernul Canadei și organizația societății civile internaționale Global Citizen sâmbătă, în Varșovia. Până în prezent, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a avut drept rezultat peste 6,5 milioane de oameni strămutați intern și 3,8 milioane de refugiați.
Pe parcursul evenimentului, UE, guverne, organizații internaționale și donatori particulari au oferit fonduri suplimentare în valoare totală de 10,1 miliarde EUR, precum și alte tipuri de sprijin, pentru a acoperi nevoile ucrainenilor care fug de războiul din țara lor.