>@Getty
© Getty
  • BEI Global urmează să-și lanseze prima abordare cu privire la tranziția justă și la reziliența justă.
  • Inițiative și proiecte noi pentru acțiuni climatice în toată lumea.
  • Evaluarea la jumătatea perioadei a Foii de parcurs a Grupului BEI privind schimbările climatice confirmă progresele înregistrate în atingerea obiectivelor ambițioase legate de acțiunile climatice și de durabilitatea mediului.

Banca Europeană de Investiții (BEI) va participa la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP28), care va avea loc la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, între 20 noiembrie și 12 decembrie 2023. Alături de parteneri din toată lumea, Banca va prezenta soluții concrete pentru gestionarea urgențelor climatice și de mediu.

Grupul BEI (Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții) va anunța noi proiecte pentru tehnologii energetice revoluționare și de adaptare la schimbările climatice, precum și o abordare de pionierat a proiectelor de tranziție justă și reziliență justă la nivel global. BEI lucrează îndeaproape și cu alte bănci multilaterale de dezvoltare (BMD) și cu sectorul privat pentru a-și anunța, în cadrul COP28, sprijinul pe care îl va acorda țărilor pentru a-și pregăti și finanța proiectele susținute de strategii pe termen lung pentru o dezvoltare decarbonizată, rezilientă la schimbările climatice.

Din 2019, BEI s-a transformat în banca schimbărilor climatice a UE, crescând finanțarea anuală pentru proiectele ecologice cu mai mult de 80 %, la peste 36 miliarde EUR, și încetându-și sprijinul pentru proiecte energetice bazate pe combustibili fosili fără reducerea emisiilor, inclusiv gaze naturale.

„Lumea se confruntă cu consecințele schimbărilor climatice, țările în curs de dezvoltare, care sunt cele mai puțin responsabile pentru acestea, fiind și cele mai vulnerabile și ducând greul crizei climatice”, a declarat Președintele BEI, Werner Hoyer. Acesta a adăugat: „COP28 reprezintă o etapă crucială pentru acțiunile climatice internaționale. Trebuie să profităm de oportunități și să refuzăm să ne resemnăm cu scenariul cel mai pesimist. Trebuie să ne unim forțele și să lucrăm de la egal la egal cu partenerii noștri pentru a găsi soluții concrete pentru reziliența climatică, eliminarea treptată a combustibililor fosili și creșterea capacității pentru energie curată, prin tehnologii inovatoare care să ofere locuri de muncă verzi și creștere durabilă. Fac apel la toți partenerii noștri să colaborăm în aceste demersuri.”

Vicepreședintele BEI Ambroise Fayolle, responsabil pentru acțiuni climatice, mediu și dezvoltare, a adăugat: „BEI a auzit apelurile ca băncile multilaterale de dezvoltare să mărească impactul eforturilor lor colective asupra acțiunilor climatice și de mediu. Noi lucrăm împreună cu celelalte BMD la inițiative ambițioase, care vor fi anunțate în cadrul COP28. Consiliul de administrație al BEI tocmai a aprobat evaluarea la jumătatea perioadei a Foii de parcurs a Băncii privind schimbările climatice, care confirmă că, pentru al doilea an consecutiv, Banca și-a depășit deja obiectivul ca 50 % din finanțările acordate să fie verzi.

Vicepreședintele BEI Thomas Östros, responsabil pentru investițiile energetice, a declarat: „BEI salută ambiția președinției COP28 de a tripla capacitatea de energie din surse regenerabile până în 2030 și de a îmbunătăți masiv eficiența energetică a locuințelor, a clădirilor publice și a locurilor noastre de muncă. Avem experiență vastă în sprijinirea investițiilor în energie curată din toată lumea. De asemenea, susținem poziția UE la COP28 că tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic va necesita și o eliminare treptată a combustibililor fosili fără reducerea emisiilor, la nivel global. Deja în 2019, am fost prima instituție financiară internațională care a oprit finanțarea proiectelor energetice bazate pe combustibili fosili fără reducerea emisiilor. La COP28, alături de partenerii noștri, vom anunța proiecte inovatoare de energie curată, care propun soluții concrete care să contribuie la decarbonizarea economiilor noastre.”

Vicepreședintele BEI Gelsomina Vigliotti, responsabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii și cele de dimensiune intermediară, precum și Președinte al Consiliul de administrație al Fondului European de Investiții, a declarat: „În plus față de schimbările climatice, firmele europene se confruntă cu mai multe provocări în contextul nevoilor urgente de investiții și al condițiilor financiare tot mai stricte. Abia aștept ocazia de a vorbi la COP28 despre felul în care Grupul BEI lucrează cu Comisia Europeană și cu partenerii pentru a ajuta firmele să-și ecologizeze activitatea, să integreze evaluarea riscului climatic și să sprijine investițiile în tehnologie curată, pentru a susține obiectivele Pactului verde european.”

Tranziția justă și reziliența justă

La COP28, BEI Global, direcția pentru dezvoltare a BEI, își va prezenta abordarea în ceea ce privește sprijinirea unei tranziții juste și a unei reziliențe juste la nivel global. Abordarea impactului socioeconomic al politicilor privind acțiunile climatice și chiar al schimbărilor climatice este esențială pentru a ne asigura că nu lăsăm pe nimeni în urmă în tranziția către o economie globală cu zero emisii nete și rezilientă la schimbările climatice.

BEI susține de mult timp tranziția justă în cadrul Uniunii Europene. BEI Global beneficiază acum de această experiență și își extinde activitățile de tranziție justă în regiunile cele mai afectate de eforturile de decarbonizare și acolo unde există intenția de a trece la economii mai durabile. În plus, abordarea privind reziliența justă vizează și impacturile negative neintenționate ale politicilor și acțiunilor de adaptare, prin investiții bazate pe analize sociale. De asemenea, își propune să susțină țările și oamenii care poartă povara inegală a schimbărilor climatice pentru a rezista și a se adapta mai bine la aceste schimbări, de exemplu în țările cel mai puțin dezvoltate, statele insulare mici, în curs de dezvoltare, și statele fragile. Creșterea rezilienței la schimbările climatice și asigurarea unor politici juste de adaptare climatică sunt necesare urgent, întrucât temperaturile în creștere accentuează inegalitățile geografice și sociale, cu consecințe devastatoare.

Evaluarea la jumătatea perioadei a Foii de parcurs a Băncii privind schimbările climatice

Chiar înainte de COP28, Consiliul de administrație al BEI a aprobat evaluarea la jumătatea perioadei a Foii de parcurs a Grupului BEI privind schimbările climatice. Acest exercițiu de bilanț oferă informații la zi despre progresele Grupului BEI în îndeplinirea obiectivelor foii sale de parcurs de pionierat, ținând cont de evoluțiile pieței și ale reglementărilor. Foaia de parcurs a Băncii privind schimbările climatice 2021-2025 a fost adoptată în 2020 pentru a operaționaliza ambiția Grupului BEI de a se transforma în banca schimbărilor climatice a UE și de a-și mări sprijinul pentru Pactul verde european și obiectivele climatice internaționale.

Foaia de parcurs prevedea ca Grupul BEI să finanțeze cu 1 000 de miliarde EUR investiții verzi până în 2030 și să-și alinieze toate operațiunile la principiile și obiectivele Acordului de la Paris. În plus, foaia de parcurs stabilea ca țintă ca cel puțin 50 % din finanțările anuale ale BEI să fie dedicate acțiunilor climatice și durabilității mediului până în 2025, dar și ulterior. Evaluarea de la jumătatea perioadei confirmă că Grupul BEI este în grafic în ceea ce privește îndeplinirea acestor obiective. Finanțările BEI pentru acțiunile climatice și durabilitatea mediului au reprezentat 58 % din finanțarea totală în 2022.

De la adoptarea foii de parcurs, Grupul BEI a răspuns la invadarea Ucrainei de către Rusia și la criza energetică ce a urmat cu un angajament reafirmat față de tranziția către o energie verde. În iulie 2023, Grupul BEI și-a mărit pachetul de sprijin REPowerEU, aprobat inițial în octombrie 2022, cu 50 % (de la 30 miliarde EUR la 45 miliarde EUR). Scopul este acela de a sprijini investiții în valoare de 150 miliarde EUR până în 2027 pentru a accelera tranziția către o energie verde în Europa, a consolida securitatea energetică și a impulsiona dezvoltarea de tehnologii inovatoare, inclusiv producția de articole de ultimă generație și materiile prime esențiale, necesare pentru o economie cu zero emisii nete.

Sondajul BEI cu privire la climă: Populația din marile țări industrializate sprijină compensarea țărilor cu venituri mici afectate de schimbările climatice

În perioada premergătoare COP28, a fost lansată a șasea ediție a Sondajului BEI cu privire la climă. Ediția de anul acesta arată un sprijin puternic din partea cetățenilor pentru acțiuni climatice la nivel global, care ține cont de impactul asupra celor mai vulnerabili. Ea reflectă și anxietatea crescută legată de costul vieții în multe țări din cadrul UE. Desfășurat încă din 2018, sondajul oferă informații privind opiniile legate de schimbările climatice ale populației din principalele economii din întreaga lume, cu peste 30 000 de respondenți din Uniunea Europeană, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite, China, India, Japonia, Regatul Unit, Canada și Coreea de Sud, pe baza întrebărilor adresate unui eșantion reprezentativ de persoane în vârstă de peste 15 ani din fiecare dintre țările incluse.

Interviuri în mass-media

Pentru solicitări de interviuri cu Președintele BEI Werner Hoyer, Vicepreședinții BEI Ambroise Fayolle, Gelsomina Vigliotti, Thomas Östros sau cu experții noștri, vă rugăm să ne contactați.

BEI la COP28

Găsiți o prezentare generală a activităților BEI la COP28 pe site-ul nostru. BEI are un pavilion în sectorul de evenimente adiacente din zona albastră și organizează o serie de evenimente pe numeroase teme. Găsiți programul complet aici. Sunteți bineveniți să urmăriți sesiunile fie în direct, fie mai târziu, după preferință. În plus, BEI împarte pavilionul cu grupul de bănci multilaterale de dezvoltare. Găsiți programul complet aici.

Informații generale

Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele membre ale acesteia. Banca pune la dispoziție finanțare pe termen lung pentru investiții solide, cu scopul de a contribui la atingerea obiectivelor politicilor UE.

  • În 2019, a fost adoptată politica BEI de creditare în domeniul energiei, care prevedea încetarea finanțării proiectelor energetice bazate pe combustibili fosili fără reducerea emisiilor, inclusiv gaze naturale, BEI fiind prima bancă multilaterală de dezvoltare care a luat astfel de măsuri.
  • În 2021, BEI a devenit, de asemenea, prima BMD care și-a aliniat activitățile financiare la Acordul de la Paris.
  • Prin Foaia de parcurs a Băncii privind schimbările climatice, Grupul BEI își propune să sprijine investiții în valoare de 1 000 de miliarde EUR în acțiunile climatice și durabilitatea mediului în deceniul critic 2021-2030.
  • BEI și-a luat angajamentul de a crește investițiile în acțiuni climatice și durabilitatea mediului la peste 50 % din împrumuturile sale anuale până în 2025 — anul trecut, acest obiectiv a fost depășit, cifrându-se la 58 %.

BEI Global este instituția specializată a Grupului BEI dedicată operațiunilor în afara Uniunii Europene și un partener cheie al strategiei UE Global Gateway  Ne propunem să sprijinim investiții în valoare de cel puțin 100 miliarde EUR până la sfârșitul anului 2027, circa o treime din obiectivul total al inițiativei Global Gateway. În cadrul programului Echipa Europa, BEI Global promovează parteneriate puternice și specifice alături de alte instituții financiare de dezvoltare și de societatea civilă. BEI Global aduce Grupul mai aproape de comunitățile, companiile și instituțiile locale prin intermediul birourilor noastre din întreaga lume.