- Banca Europeană de Investiții a acordat peste 17 miliarde EUR în peste 170 de proiecte finanțate de când și-a început operațiunile în țară
- Astăzi, BEI a anunțat noi finanțări, în valoare de 675 milioane EUR, pentru transport, dezvoltare urbană și mici întreprinderi
- Suma acordată transporturilor de către BEI, în valoare de 600 milioane EUR, va fi o cofinanțare cu fondurile UE pentru redresare și reziliență
În ziua aniversării a 30 de ani de activitate a Băncii Europene de Investiții (BEI) în România, Grupul BEI a făcut o serie de anunțuri majore în cadrul unui eveniment care s-a desfășurat la BNR Arena, în prezența oficialilor români și a Lilyanei Pavlova, Vicepreședintă a Băncii Europene de Investiții.
La București, Vicepreședinta BEI Lilyana Pavlova a declarat: „Având în vedere progresul pe care l-a înregistrat economia țării în ultimii 30 de ani, sunt mândră că Grupul BEI, ca bancă a UE, a putut să o susțină oferind finanțare pentru școli, spitale, infrastructură publică, universități și transport mai bune și sprijinind acțiunile climatice și micile întreprinderi. Angajamentul nostru față de România rămâne puternic, așa cum o demonstrează noile finanțări, în valoare de 675 milioane EUR, pentru transport, dezvoltare urbană și micile întreprinderi, din care 600 milioane EUR contribuie la implementarea Mecanismului de redresare și reziliență.”
Marjut Falkstedt, Directoare executivă al FEI, a adăugat: „Angajamentul nostru în România este un adevărat succes, dovedind ce putem reuși prin colaborare eficientă între actorii locali, naționali și europeni. Până în prezent, FEI a generat sprijin financiar pentru mai mult de 56 000 de întreprinderi românești, în mare parte datorită parteneriatului nostru cu guvernul român. Intenționăm să rămânem implicați îndeaproape pe piața românească, motiv pentru care am încheiat o serie de noi acorduri, prin care oferim soluții de finanțare care vor contribui la impulsionarea antreprenoriatului, la susținerea potențialului de inovare al țării și la ajutorarea micilor întreprinderi în tranzițiile ecologice și digitale. Pentru a gestiona dificultățile cu care ne confruntăm, în primul rând, schimbările climatice și impactul lor economic, este nevoie de sinergii și de o cooperare strânsă. Suntem încrezători în potențialul parteneriatelor de afaceri pe termen lung pe care le-am dezvoltat și care vor ajuta la implementarea promptă a sprijinului pe care îl acordăm IMM-urilor din România.”
Drumuri mai bune pentru români și conectivitate îmbunătățită
O primă tranșă de 600 milioane EUR dintr-un împrumut aprobat de BEI în valoare de 1,2 miliarde EUR va fi acordată pentru construirea unei noi autostrăzi între Ploiești și Pașcani în zona de est a României. Construcția, sprijinită de Mecanismul de redresare și reziliență al Uniunii Europene, va face parte din rețeaua centrală și va avea un impact economic și social substanțial pentru regiune, reducând semnificativ timpul de călătorie și îmbunătățind siguranța. Pe lângă finanțare, BEI a avut o contribuție importantă în ceea ce privește consultanța tehnică pentru pregătirea proiectului (JASPERS) și pentru implementarea proiectului (PASSA).
Eficiență energetică pentru orașe mai bune
BEI a anunțat acordarea unui împrumut de 20,9 milioane EUR către municipalitatea din Oradea pentru a finanța investiții în transportul urban, regenerarea urbană și îmbunătățirea eficienței energetice a școlilor, clădirilor publice și iluminatului stradal. BEI a încheiat și un contract de împrumut în valoare de 30 milioane EUR pentru finanțarea reabilitării din punct de vedere al eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din sectorul 2, București. Ambele investiții sunt continuări ale colaborării pe termen lung dintre BEI și municipalitatea din Oradea și din sectorul 2, București. În ultimii cinci ani, Grupul BEI a investit 398 milioane EUR în sprijinirea dezvoltării urbane și regionale din toată țara.
Sprijin pentru micile întreprinderi
Grupul BEI a fost un susținător important al micilor întreprinderi, forța motoare a economiei românești. În ultimii cinci ani, am investit în România 2,85 miliarde EUR, pentru a oferi sprijin întreprinderilor mici și de talie intermediară. În prezent, BEI și Garanti BBVA au încheiat un contract de împrumut în valoare de 24,4 milioane EUR, menit să sprijine accesul la finanțare al micilor întreprinderi. Împrumutul va face finanțarea mai accesibilă pentru întreprinderile din România, majoritatea fiind din regiunile beneficiare ale fondurilor de coeziune, precum și pentru întreprinderile care investesc în acțiunile climatice, ca modalitate de a susține o transformare ecologică, inclusivă și durabilă a economiei românești.
Pe lângă noua finanțare, vicepreședinta BEI Pavlova i-a mulțumit Larei Tassan Zanin pentru mandatul ca șefă a biroului Grupului BEI în România, după cinci ani de serviciu onorabil.
Context
BEI lucrează în România de la începutul anilor 1990, îmbunătățind coeziunea, infrastructura și serviciile de sănătate și sprijinind întreprinderile mici și mijlocii. Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele membre ale acesteia. Banca pune la dispoziție finanțare pe termen lung pentru investiții solide, cu scopul de a contribui la atingerea obiectivelor politicilor UE. După izbucnirea Covid-19, în 2020, banca UE și-a mărit semnificativ sprijinul pentru sectorul sănătății din România, contribuind cu 1,1 miliarde EUR la finanțarea a trei spitale regionale și la reabilitarea a 26 de spitale și unități medicale mai mici din toată țara. Pe lângă domeniul sănătății, Grupul BEI s-a concentrat recent și pe investițiile în învățământul superior, sprijinirea IMM-urilor și tranziția verde. România găzduiește unul dintre cele mai mari birouri ale Grupului BEI din lume și este cel mai mare beneficiar de consultanță din partea BEI, care sprijină autoritățile române în pregătirea și punerea în aplicare a proiectelor cofinanțate cu fonduri UE.
De la înființarea sa, FEI a oferit finanțare în valoare de 2,3 miliarde EUR prin 115 contracte în România. Se preconizează că aceste investiții vor genera finanțare de aproximativ 6,5 miliarde EUR, iar până acum au susținut peste 381 000 de locuri de muncă. FEI face parte din Grupul BEI. Misiunea sa centrală este de a sprijini microîntreprinderile și IMM-urile din Europa, facilitându-le accesul la finanțare. FEI proiectează și dezvoltă instrumente de capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de microfinanțare care vizează în mod special acest segment de piață. În acest rol, FEI contribuie la urmărirea obiectivelor cheie ale politicii UE, cum ar fi competitivitatea și creșterea, inovarea și digitalizarea, impactul social și incluziunea, competențele și capitalul uman, acțiunile climatice și durabilitatea mediului.
JASPERS (Asistență comună în vederea sprijinirii proiectelor în regiunile europene, http://jaspers.eib.org/) poate oferi asistență statelor membre UE și țărilor candidate pentru a dezvolta proiecte care să contribuie la utilizarea rațională și eficientă a fondurilor UE în sprijinul obiectivelor politicilor europene. JASPERS este un parteneriat de asistență tehnică între Comisia Europeană și BEI, al cărui scop este de a sprijini proiecte din Europa prin mandate specifice.
PASSA – Acordul de servicii de sprijin consultativ pentru proiecte vine în sprijinul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană, obiectivul acestuia fiind de a accelera execuția proiectelor și absorbția fondurilor structurale și de investiții ale UE.