- În 2018, Grupul BEI a susținut cu peste 64 miliarde EUR investiții în valoare de 230 miliarde EUR în Europa și în întreaga lume.
- Volum de afaceri record de peste 10 miliarde EUR la FEI pentru susținerea întreprinderilor nou-înființate și a IMM-urilor.
- Președintele BEI, Werner Hoyer: „Banca UE demonstrează valoarea creată prin colaborarea la nivelul Uniunii.”
În anul celei de-a 60-a aniversări, banca UE a susținut investiții în valoare de 230 miliarde EUR, atingându-și înainte de termen obiectivele din cadrul Planului Juncker, și asta într-un mediu dificil din punct de vedere politic. Schimbându-și zona de interes de la redresarea economică a Europei la competitivitate, Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) s-a concentrat asupra unor lacune de pe piață identificate de experții săi, astfel încât investițiile sale să aibă impactul maxim asupra economiei europene. „Digitalizarea, IMM-urile, educația și aptitudinile, energia durabilă și modernizarea infrastructurii sunt esențiale pentru ca economia europeană să țină pasul cu competiția mondială”, a declarat Werner Hoyer, președintele BEI, la conferința de presă anuală a Grupului BEI, care a avut loc marți la Bruxelles.
Datorită eficienței crescute în ceea ce privește atragerea de capital privat, valoarea totală a investițiilor susținute s-a apropiat de nivelul atins în 2017, compensând astfel reducerea volumului total al finanțărilor Grupului BEI la 64,19 miliarde EUR în 2018. Numărul de contracte semnate a atins 854. Filiala BEI, Fondul European de Investiții (FEI), a raportat chiar un volum record al finanțărilor, de 10,06 miliarde EUR, de care au beneficiat inovatorii din domeniul tehnologiei și întreprinderile mici și mijlocii din toată Europa.
„Banca UE reprezintă capacitatea Europei de a obține rezultate într-un moment în care prea mulți caută adăpost în naționalismul parohial pe întreg continentul. Investițiile băncii îi apropie pe europeni și aceasta este baza pe care se vor construi locurile de muncă și dezvoltarea viitoare pentru toate statele membre ale UE”, a declarat Hoyer.
Pentru 2019, Consiliul de administrație al BEI a aprobat un plan operațional al băncii care prevede o finanțare de puțin peste 70 miliarde EUR de către Grupul BEI. Această sumă reprezintă o creștere de aproximativ 10 % față de anul trecut.
Depășirea obiectivelor din Planul Juncker
Cel mai bun exemplu de atragere reușită de capital privat este Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), gestionat de Grupul BEI în cadrul Planului Juncker. În baza unei garanții inițiale de 21miliarde EUR, oferite de Comisia Europeană și de BEI, obiectivul era mobilizarea a 315 miliarde EUR ca investiții până la jumătatea lui 2018. În realitate, FEI a depășit acest obiectiv. Până în prezent, a mobilizat investiții de peste 375 miliarde EUR, iar acum se îndreaptă spre o nouă țintă, de 500 miliarde EUR până în 2020, susținute prin garanții suplimentare. Negocierile cu Comisia Europeană privind continuarea acestui model de succes în cadrul financiar multianual al UE pentru perioada de după 2020 avansează bine.
„Indiferent de cât de bună va fi performanța noastră cu FEIS până în 2020, principiile și rolurile care au făcut posibil succesul acestuia trebuie menținute și după data respectivă”, a mai spus Hoyer.
Intensificarea acțiunilor climatice
Acțiunile climatice sunt un alt domeniu în care Grupul BEI este indispensabil pentru îndeplinirea obiectivelor politicilor UE. BEI rămâne cel mai mare finanțator multilateral la nivel mondial al proiectelor de combatere a schimbărilor climatice. În 2018, banca UE a crescut proporția împrumuturilor acordate pentru combaterea schimbărilor climatice la aproape 30 %. BEI a demarat și o examinare a oportunității de a acorda împrumuturi pentru energie, pentru a-și adapta politica la mediul în continuă schimbare. În prezent, se desfășoară o consultare publică pe o durată de trei luni cu reprezentanți din domeniul energetic, cu grupuri ale societății civile și cu factorii de decizie.
Susținerea întreprinderilor inovatoare
Grupul BEI acoperă toată gama de finanțare pentru întreprinderi inovatoare din UE. Este cel mai mare furnizor de capital de risc pentru întreprinderile nou-înființate prin investiții în fonduri cu capital de risc, oferă capital propriu și finanțarea datoriilor întreprinderilor în curs de dezvoltare care au nevoie să se extindă și finanțează programe de cercetare și dezvoltare care ajută întreprinderile mijlocii și mai mari să rămână competitive pe piețele globale. În ciuda scăderii împrumuturilor generale, banca UE a investit în inovare aproape la fel de mult ca și anul trecut: 13,52 miliarde EUR.
374 000 de IMM-uri au beneficiat, anul trecut, de finanțare din partea Grupului BEI, intermediată de parteneri financiari.
Contribuția la creșterea unitară a Europei
„Banca UE se concentrează pe creșterea competitivității întreprinderilor europene și a rețelelor de infrastructură, dar asta nu înseamnă că uită să susțină regiunile care încă recuperează decalajele. Nimeni nu ar trebui lăsat în urmă”, a explicat președintele Hoyer. Aproape 32 % din toate investițiile BEI în Europa de anul trecut au fost dedicate regiunilor vizate de politica de coeziune și convergență.
Dar nu numai investițiile ajută aceste regiuni să recupereze decalajele. Consultanța financiară și tehnică sănătoasă este la fel de importantă. Banca UE oferă astfel de consultanță pe scară largă, folosindu-și know-how-ul unic în domeniul bancar, precum și în inginerie. Anul trecut, serviciile de consultanță ale BEI au avut 530 de misiuni noi. Au susținut operațiuni cu un cost de investiție estimat la peste 40 miliarde EUR.
Mobilizarea de capital privat pentru îndeplinirea obiectivelor sociale și de mediu din întreaga lume
Grupul BEI își finanțează activitățile pe piața de capital mondială. Acesta a mobilizat 60 miliarde EUR de la investitori internaționali în 2018, puțin mai mult decât în anul precendent. BEI rămâne un emitent important de obligațiuni cu rating „AAA”, nu numai datorită volumului de emisiuni, ci și rolului său de inovator și creator de standarde.
Banca UE a a jucat un rol de bază în crearea pieței obligațiunilor verzi, în valoare de 450 miliarde EUR. Aceasta a emis primele astfel de obligațiuni în urmă cu unsprezece ani și a jucat un rol cheie în stabilirea standardelor pentru această categorie de investiții. Anul trecut, BEI a emis primele sale obligațiuni menite să încurajeze durabilitatea, obținând 500 milioane EUR pentru investiții în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Încasările din primele obligațiuni vor fi investite în principal în proiecte acvatice. Anul acesta, BEI intenționează să emită și alte obligațiuni pentru investiții în vederea îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare durabilă, în special în domeniile sănătății și educației.
Banii adunați de pe piețele de capital sunt folosiți de BEI pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor din întreaga lume. Împrumuturile acordate în afara UE s-au ridicat la 8,1 miliarde EUR în 2018. O sumă record de 1,6 miliarde EUR a fost dedicată proiectelor din Africa Subsahariană. „Suntem pregătiți să facem și mai multe și să susținem schimbarea politicii de dezvoltare de la ajutor la investiție și de la o relație de tip donator-destinatar la una de parteneriat”, a confirmat Hoyer.
Capitalul pierdut din cauza Brexitului va fi înlocuit
Grupul BEI a primit un semnal important de susținere din partea statelor membre ale UE. Când Regatul Unit va părăsi UE, banca UE va pierde unul dintre cei mai mari membri. Pentru a se asigura că acest lucru nu afectează activitatea BEI în UE-27, statele membre rămase au hotărât să înlocuiască integral capitalul care se va pierde la producerea Brexitului. Nu va fi necesară o injecție de capital, deoarece capitalul va fi înlocuit din rezervele BEI. În plus, unele state membre și-au manifestat interesul de a contribui cu capital la BEI pentru a-și majora acțiunile. Pe lângă măsurile financiare, se prevăd și modificări de guvernanță. Detaliile acestui acord sunt încă în curs de finalizare.