Zur neuesten Ausgabe dieser Publikation.
Description
JASPERS, parteneriatul de asistenţă tehnică între Comisia Europeană, Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW), care sprijină pregătirea proiectelor mari de infrastructură ce urmează a fi supuse spre aprobare pentru finanţare europeană, a continuat să-şi extindă în 2009 activităţile desfăşurate în numele celor douăsprezece state membre beneficiare.
În 2009, JASPERS a finalizat 133 de operaţiuni, în comparaţie cu 82 în anul precedent. La 31 decembrie 2009, JASPERS avea un portofoliu de 426 de operaţiuni. Proiectele majore au reprezentat circa 86% dintre aceste operaţiuni, restul fiind în principal asistenţă pentru proiecte mici, precum şi operaţiuni orizontale vizând eliminarea obstacolelor sau problemelor care afectează simultan mai multe proiecte sau subsectoare.
Ca parte a măsurilor de stimulare a redresării în urma recesiunii din multe state membre, în noiembrie 2008 Comisia Europeană a anunţat o creştere de 25% faţă de 2008 a contribuţiei sale bugetare la JASPERS în perioada 2009-2013. BEI a fost de acord să-şi mărească proporţional contribuţia la JASPERS, suplimentând cu 25% numărul specialiştilor săi în cadrul parteneriatului. Reflectând aceste angajamente, personalul JASPERS a crescut de la 60 la 77 de persoane în cursul anului 2009.
Până la sfârşitul anului 2009, Comisia Europeană a primit 144 de cereri pentru proiecte majore, din care 99 pentru proiecte sprijinite direct de JASPERS. Din cele 54 de cereri aprobate pe parcursul anului, 44 au primit asistenţă JASPERS. De asemenea, până la sfârşitul anului 2009, proiectele susţinute de JASPERS şi aprobate de Comisie au totalizat un volum de investiţii de 7,4 miliarde EUR, din care circa 4,3 miliarde EUR reprezentau finanţări nerambursabile europene. Aceste proiecte se concentrează în principalele sectoare susţinute de JASPERS: drumuri, porturi, aeroporturi şi căi ferate, deşeuri solide şi energie, precum şi infrastructura urbană.
Alle Ausgaben dieser Publikation
- European Investment Bank Annual Report 2020 on JASPERS
- European Investment Bank Annual Report 2019 on JASPERS
- European Investment Bank Annual Report 2018 on JASPERS
- JASPERS-Tätigkeitsbericht 2017
- JASPERS-Tätigkeitsbericht 2016
- JASPERS-Jahresbericht 2015
- Tätigkeitsbericht 2014 für die Networking-Plattform von JASPERS
- JASPERS-Jahresbericht 2014
- JASPERS-Jahresbericht 2013
- Tätigkeitsbericht 2013 für die Networking-Plattform von JASPERS
- JASPERS-Jahresbericht 2012
- JASPERS-Jahresbericht 2011
- JASPERS-Jahresbericht 2010
- JASPERS-Jahresbericht 2009
- JASPERS-Jahresbericht 2008
- JASPERS-Jahresbericht 2007